„Școala mea e incluzivă. Dar a ta?”- în școlile din țară se desfășoară activități de promovare a incluziunii

15 Aprilie 2024
Scoala Incluziva Poster
UNICEF/Moldova/2024

Începând cu 15 aprilie curent, în toate școlile din Republica Moldova se desfășoară activități de promovare a incluziunii. Campania are sloganul „Școala mea e incluzivă. Dar a ta?” și are ca scop scop informarea, sensibilizarea și schimbarea atitudinii elevilor, cadrelor didactice și părinților cu privire la incluziunea copiilor cerințe educaționale speciale (CES). Activitatea face parte din campania națională „Învățăm împreună”, implementată de Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF.

Astfel, pe parcursul următoarelor săptămâni în instituțiile de învățământ vor fi organizate lecții de informare la subiectul incluziunii școlare, promovare a diversității, acceptării și toleranței, sensibilizare față de provocările cu care se confruntă elevii cu cerințe educaționale speciale. Un subiect aparte ține de rolul colegilor în susținerea incluziunii școlare a copiilor cu CES.

Totodată, elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale vor fi îndemnați să participe la un concurs de desene  „Învățăm împreună într-o școală incluzivă!” și la concursul de eseuri „Împreună putem învăța, împreună putem deveni mai buni”. Prin intermediul acestor activități, copiii vor fi încurajați să-și exprime propriile viziuni cu privire la incluziunea socială, educațională a tuturor copiilor, indiferent de abilități.

Pentru a încuraja participarea activă, la finalul activităților, cele mai bune lucrări vor fi premiate cu diplome, cărți și rechizite școlare. Concursul se va desfășura în mai multe etape, la nivel de instituție, raion și republică. Selecția finală va fi realizată de Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO.

Campania „Învățăm împreună” va contribui la creșterea gradului de conștientizare a dreptului fiecărui copil de a avea acces la educație și la schimbarea atitudinii societății față de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. În prezent, doar unul din trei adulți ar accepta prezența copiilor cu dizabilități în aceeași clasă cu copilul lor, potrivit datelor Studiului Percepţiilor şi Atitudinilor Egalităţii în Republica Moldova. În același timp, în cadrul unor Focus Grupuri desfășurate de CBS AXA, copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale susțin că sunt ignorați, stigmatizați și nu se bucură pe deplin de dreptul lor la educație, iar părinții celorlalți copii menționează că educația copiilor lor va avea de suferit dacă în clasă cu ei se va afla un copil cu dizabilități.

Contacte media

Valeria Dumitriu
Ofițer în Comunicare
UNICEF Moldova
Tel: +373 68878436

About UNICEF

UNICEF promotes the rights and wellbeing of every child, in everything we do. Together with our partners, we work in 190 countries and territories to translate that commitment into practical action, focusing special effort on reaching the most vulnerable and excluded children, to the benefit of all children, everywhere.

For more information about UNICEF and its work for children, visit https://www.unicef.org

Follow UNICEF on Twitter and Facebook