Între recunoștință și teamă
Găsirea unor soluții pe termen lung și mediu
- Disponibil în:
- English
- Română
Îmi spune că ucrainenii cu care interacționează sunt recunoscători și ar vrea să trimită mesaje de mulțumire pentru ajutorul primit în România: „Eu am mesaje de recunoștință de la ei și nu doar față de mine. Am mesaje de recunoștință pentru România, la modul general, pentru autorități – pentru că s-au implicat și îi ajută.”
În același timp, îmi confirmă că refugiații cu care interacționează sunt din ce în ce mai speriați de prelungirea conflictului și de distrugerea sistematică a orașelor și a infrastructurii țării lor. „I-am văzut că încep să întrebe cât timp vor mai fi ajutați, cât timp vor continua să primească sprijin. De exemplu, îmi spuneau că sunt îngrijorați că la Romexpo nu au mai primit, ca înainte, ajutor imediat, doar au fost înregistrați, puși pe o listă. Erau încrezători la început. Acum sunt și ei mai speriați: Oare ce ne vom face? Oare cât timp vom mai găsi sprijin și ajutor aici, în România?”
Îmi spune că, la început, nimeni nu credea că războiul va dura atât de mult. Nici românii care s-au implicat și au oferit ajutor, nici autoritățile, nici ucrainenii care au decis să vină aici. Cei mai mulți și-au părăsit țara sperând că se vor putea întoarce după câteva săptămâni. Au luat cu ei un rucsac, un geamantan, câteva haine, strictul necesar pentru două-trei săptămâni. Însă cei mai mulți sunt departe de țară și familie și acum, deși a trecut un an de la începerea războiului.
Soluții pe termen mediu și lung
După un an de război, ajutorul pe care ar trebui să-l oferim celor care au ales să se refugieze în România arată altfel, în viziunea Ancăi Mușat: „Trebuie căutate soluții de integrare pe termen mediu și lung. Până acum, eu am căutat soluții pe termen scurt, așa am acționat. Acoperiș, hrană, îmbrăcăminte, rechizite. Pe termen scurt, pe ideea că se termină și se vor putea întoarce acasă. Dar acum este distrusă foarte mare parte din Ucraina, infrastructura ei. Și dacă se termină acum, în secunda asta, cum se pot întoarce ei? Deci va trebui să continuăm să-i ajutăm, pe termen mediu și lung.”
„Acum soluția cred că este una pe termen mediu și lung, adică de integrare, de învățare a limbii, de găsit un loc de muncă, de integrat copiii la școală, asta cred. Cred că va [mai] dura. Și chiar dacă nu va mai dura războiul propriu-zis, cred că va mai dura până când oamenii aceștia se vor putea întoarce la viața lor așa cum o știau, de până în război. Și trebuie să facă ceva între timp, viața merge înainte.”
Nevoia de comunitate
Îmi spune că nu crede că ar funcționa niște măsuri luate în masă, implementarea unor soluții care să funcționeze pentru întregul grup de refugiați: „Să luăm cursurile de limba română: Pentru cine? Când? Cum? Online? Fizic? De la ce nivel? Dacă ești mamă cu copii, îi ai pe unii la grădiniță, pe alții online la cursurile școlii din Ucraina, sau la facultate. Ce faci, cum te descurci? [...] Asta este o problemă și pentru multe mame – ele nu pot merge la serviciu. Pe lângă faptul că nu cunosc limba, ele au copiii în școala online, nu pot fi lăsați singuri acasă. E și asta o problemă care trebuie luată în calcul atunci când ne gândim cum îi ajutăm. Nu putem aplica pentru toți aceeași măsură, pe termen lung, trebuie făcute niște diferențieri în funcție de context. Și majoritatea refugiaților sunt mame cu copii.”
„Eu cred că ei ar avea nevoie să creeze comunitatea lor de-adevăratelea. Să se cunoască între ei, să-și împărtășească și ei resursele. Îi ajutăm și noi în continuare, dar este foarte important și pentru ei să se adune. Nu cred că au privit până acum așa lucrurile, au tot sperat că se vor întoarce acasă și că vor fi aici pentru o perioadă scurtă. Până acum nu cred că au pus preț pe asta: hai să ne întâlnim și să vedem cum ne ajutăm unii pe alții și ce resurse avem. Dar cred ca a venit momentul să facă asta pentru că pentru termen mediu și lung trebuie să găsească resurse. Printre mame, una să stea cu copiii, cealaltă să muncească și să se ajute reciproc. Nu știu sigur, dar cred că ar trebui să adune și ei rândurile. E mult mai simplu când ești într-o comunitate, decât atunci când ești singur.”
Pentru Anca Mușat, ideea de comunitate, de ajutor și sprijin reciproc, este soluția pe termen mediu și lung. Este strategia pe care a pus-o în aplicare atunci când a creat Asociația ETC și a funcționat. Acum, ar vrea să o vadă pusă în aplicare pentru sprijinirea și integrarea familiilor de ucraineni ajunse la noi în țară. Împreună, consideră Anca Mușat, suntem mai puternici și putem face mai mult.
