Cum pot ajuta mai mult?
Crearea unor legături strânse, depășind barierele clasice de comunicare
- Disponibil în:
- English
- Română
Pe aceste familii, Anca le ajută cu mult mai mult decât găzduire. Pe băieții cei mici, gemeni, la dorința mamei, i-a înscris la grădiniță în România, la program scurt. Spune că celor mici le place și că se integrează bine – ține legătura cu educatoarea în locul mamei, care nu știe limba. De multe ori, după grădiniță, îi ia la joacă, pentru a da timp mamei să se odihnească sau să învețe, pentru că urmează cursurile unei școli de manichiură.
Pe băiatul mai mare, Nicolai, care face școala online în Ucraina, îl ajută cu tot ce are nevoie pentru a-și continua studiile. Spune că are multe teme, proiecte, că are mare nevoie de calculator, de internet, de rechizite. I-a ajutat și când au avut nevoie de servicii medicale sau stomatologice, tot din banii ei sau apelând la prieteni și cunoștințe dispuse să ajute.
„Eu comunic cu ei, sunt aproape de ei și ei știu că pot apela la mine și când se întâmplă ceva – fie cu copiii, fie cu ei – mă întreabă dacă îi pot ajuta într-un fel sau altul. «Uite ce a pățit copilul, îl doare dintele! Ce se poate face? Unde pot să merg?» Ei nu au pe nimeni, nu au medic de familie. Așa că l-am luat și l-am dus la stomatolog. Asta a fost o situație. Altă dată a făcut copilul febră, am vorbit cu pediatrul copiilor mei. Era speriată. O mamă speriată care are copilul cu febră acasă, într-o țară străină”, îmi explică.
Acest ajutor nu trece neobservat. Am fost acasă la familia Hodină, să vorbesc cu Tatiana și cu familia ei. Am întrebat-o, printre altele, de ce are nevoie pentru copiii ei și dacă a primit ajutor specializat – consiliere psihologică – de la venirea în România. „Anca este psihologul meu!”, mi-a spus zâmbind. „Ea mă ajută cu tot ce am nevoie, cu ea vorbesc”, a întărit Tatiana.
Este important de menționat că Anca nu știe ucraineană absolut deloc, însă conexiunea care s-a creat între cele două femei și mame transcende barierele de limbă. Se înțeleg din gesturi, priviri și Google Translate, râde Anca când îmi povestește.
Atunci când Anca sună la ușă, copiii Tatianei se reped să o îmbrățișeze. Pașa îi arată zâmbind proiectul făcut azi la grădiniță – niște meduze din agrafe de birou și bucăți de plastic care plutesc pe apă într-o sticlă. Sașa nu a fost azi la grădiniță – Anca i-a aranjat o consultație stomatologică, iar cel mic îi arată mândru plomba nouă și confirmă zâmbind că nu-l mai doare dințișorul.
